Astazi am avut parte de o surpriza: in filele calculatorului prafuit de timp am gasit un articol pe care l-am scris candva, dar nu a apucat sa simta atingerea soarelui pana acum. Si cum afara e o zi minunata de Septembrie, e momentul oportun sa il scoatem in lume! Asa ca, dragii mei, iata-l:

Candva anul trecut, am fost invitat la o gala de K1 de catre un prieten drag (multumesc Sorin Balasioiu!). Ca fapt divers, cei care urca in ring nu sunt niste „unii care dau cu pumnii si picioarele in stanga si in dreapta, ca altceva nu ii duce capu'”, conform diverselor zvonuri. Cei care spun acest lucru probabil n-au habar cat munceste un astfel de sportiv, ce fel de antrenamente indura (foarte obositoare uneori), ce sacrificii trebuie sa faca si si lista poate continua.

Personal, am facut K1 o perioada, asa pentru „uz personal”. Iar dupa un antrenament de 60-80 minute, eram pur si simplu „terminat”. Ca sa va faceti o idee, incercati sa faceti incalzire 20-25 de minute la foc automat, fara pauza si vedeti cat rezistati. In pauza de odihna, circa 20-30 secunde intre serii, se faceau lovituri in aer si joc de picioare… faina pauza, nu? Iar acum ganditi-va daca un antrenament „for fun” se face asa, oare cum se antreneaza un sportiv adevarat?

Acum, revenind la subiectul articolului, in cadrul acestei gale, in doua dintre meciurile disputate, s-a intamplat ceva minunat: contrar asteptarilor, cei care desi au pierdut, au avut puterea de a rezista pana la finalul celor 3 reprize, incasand pumni, bagati in corzi, ba chiar trantiti la pamant. Si au pierdut, da. Nimic iesit din comun pana aici… Numai ca la finalul meciului, sala a inceput sa-i aplaude pe cei care au pierdut. Parca dintr-odata castigatorii nici nu mai existau.

Ma uitam la saracii oameni (carora pana la urma le ofer toata stima pentru ca au castigat) si observam ca nu prea ii baga nimeni in seama, in afara de sustinatorii lor si de fotografii care trebuiau sa isi faca datoria. Invingatorii s-au ales cu pozele, invinsii s-au ales cu ropote de aplauze (inclusiv de la mine).

Pentru ca la finalul zilei, nu putem sa castigam toate bataliile, nu? Si atunci ce facem? Putem sa rezistam pana la capat, sa ne demonstram ca putem si sa devenim un exemplu pentru cei din jurul nostru. La urma urmei, maine e o noua zi si o noua lupta pe care o putem castiga.

In familie, in cadrul unei prietenii, in afaceri, in societate… alege orice domeniu vrei si vei gasi astfel de lupte. Nu vei reusi sa castigi de fiecare data… insa poti sa iesi cu capul sus din orice situatie si sa te pregatesti pentru urmatoarea. Bravo voua, sportivilor care mi-ati adus aminte cat de frumoasa e viata si cum ne scoate ea in cale intamplari care sa ne arate cine suntem cu adevarat.

La final, vreau sa te felicit si sa iti multumesc Ionut Puca, nu te cunosc prea bine, insa mi-ai transmis ca esti un om frumos si valoros (Ionut fiind antrenorul unuia dintre baietii aplaudati)!

  • author's avatar

    Razvan Jianu

    Oare cine sunt, de unde vin, si incotro ma indrept? Uneori ma framanta aceste 3 intrebari esentiale. De ce existam ca fiinte pe acest pamanat? Cand mintea mea este libera, incerc sa o cultiv, uneori chiar intr-un mod fortat :) De aici si pana la a scrie ganduri, recenzii si altele nu mai e decat un pas.

  • author's avatar

    Visit the author’s website