Zilele trecute s-au intamplat diverse lucruri care m-au facut sa imi aduc aminte de faptul ca vroiam sa scriu acest articol acum mult timp. Este un articol cu si pentru angajati (si nu numai). Ca sa definim si mai specific, este vorba despre angajatul care lucreaza intr-o firma oarecare. O sa va spun pe scurt 2 povesti.
Categorie: O lume minunata
Ieri 20 martie a fost ziua nationala a „fericirii”. Un cuvant interesant, nu?
De-a lungul timpului am auzit fel si fel de ganduri – exprimari ale cuvantului „fericire”: o sa fiu fericit(a) cand o sa am bani, cand voi schimba locul de munca, cand o sa devin mama, cand o sa termine copilul meu cu examenele, cand o sa scap de parinti, cand o sa am propria masina, cand scap de perioada asta grea, etc.
A trecut ceva vreme de cand n-am mai publicat. Poate ca m-am lasat purtat de valul vietii, poate ca am vrut pur si simplu sa fac alte lucruri. Insa o intamplare de astazi m-a miscat intr-o asemenea maniera incat nu pot sa ma abtin din a scrie. 
Vorbim despre datul cu sapa, de cum sa iesi din confort si sa devii un campion.
A trecut ceva vreme de cand am primit ocazia sa scriu acest articol. Si trebuie sa recunosc ca m-am gandit mult despre ce sa scriu. Problema mea nu era ca nu aveam subiect, ci ca aveam prea multe de spus. Nu te crampona la faptul ca nu ma cunosti (sau poate da), nici la faptul ca neavand o conexiune cu mine iti va fi greu sa empatizezi cu articolul. Ramai deschis si poate ca vei gasi in articol ceva care sa te inspire. In viata totul este despre inspiratie!
Acesta este cadoul pe care l-am primit de la o persoana speciala in cadrul unui curs. Impreuna cu cativa oameni minunati am realizat un „test” pentru a evidentia cum fiecare dintre noi vede diferit aceeasi pata de culoare(cu aplicare in viata reala: atunci cand crezi ca intelegi foarte bine realitatea celuilalt, mai gandeste-te o data!).
Pe 23 decembrie 2015 am experimentat ceva foarte frumos. In jurul orei 18, in casa scarii au inceput sa se auda niste colindatori. Insa nu erau genul de colindatori cu care eram obisnuit. Pana atunci pur si simplu nu deschisesem nimanui (in anul respectiv). Unii nu aveau voce individuala, altii nu aveau voce de grup, altii erau prea insistenti la usa oamenilor, nu erau pregatiti, etc. Da, poate am gresit, dar mintea mea judeca antreprenorial – vreau sa „colaborez” cu cei mai buni, iar putinul timp care il am pe aceasta lume vreau sa il investesc in emotiile potrivite!