N.B. Intre randurile asternute pe aceasta pagina s-a inserat un timp considerabil (mai bine de 2 luni), care, asemeni unui tavalug de neoprit, a adus tot soiul de experiente, rasturnari de situatii, veniri si plecari… reamintindu-mi ca, pana la urma, despre asta este viata, despre trairi, emotii, fapte si oameni pe care ii asezam, intr-o ordine aleatorie, in puzzle-ul de zi cu zi… in incercarea de a gasi acel sens autentic catre ce inseamna fericirea pentru fiecare dintre noi.

Starea de fapt de la momentul inceperii scrierii: se ia o emotie puternica, asociata cu piele de gaina si fiori pe sira spinarii – generate de o super piesa de teatru, Richard al III-lea, in regia lui Thomas Ostermeier, interpretata magistral de Teatrul Schaubuhne din Berlin. Se asezoneaza cu un pahar de vin rosu si discutii interesante pe marginea piesei si nu numai…

Asa se naste un gand de transparenta… a gandurilor, a planurilor si proiectiilor, pastrand in minte limita eminesciana ce zicea „E usor a scrie versuri / Cand nimic nu ai a spune / Insirand cuvinte goale / Ce din coada au sa sune”.
Si pentru ca dintotdeauna am fugit de forme fara fond si de cuvinte searbede, o sa va spun o poveste scurta, comprimata in metafore, din care fiecare intelege ce poate, ce vrea…

A fost odata o fetita mica ce isi dorea cu ardoare sa devina MARE. Si pentru asta se instruia continuu, asiduu, cot la cot cu oamenii mari, facand adesea lucruri peste masura si puterile ei: citea zi si noapte sute de carti, avea grija de tot ce vietuia in juru-i, crezandu-se salvatoarea tuturor speciilor de vertebrate bipede neajutorate, vrand mereu sa fie „cea mai buna varianta a sa, mereu imbunatatibila”. Ce slogan de viata nebunesc ales de o fetita mica!

Insemnatatea telului ei a impins-o sa plece la lupta, in fiecare zi cu alti sau aceiasi monstri, din dorinta de a mai cuceri un teritoriu necunoscut, pentru a deveni MARE. Si a castigat multe lucruri, titluri si lauri la care nici nu visa atunci cand a pornit la drum.

Doar ca…la un moment dat, fiind atat de incrancenata sa reuseasca, telul s-a transformat intr-o povara iar ea nu a mai putut simti gustul victoriei (ba, mai mult decat atat, succesul a inceput sa aiba gustul amaraciunii pentru ca venea la pachet cu proiectia urmatoarei culmi de cucerit) si si-a dat seama ca, in lupta asta nebuneasca, a uitat care era scopul ei. Aaaa, da…sa fie MARE ! Dar de ce? Pentru cine? Ce inseamna, de fapt, sa fii mare? Si, mai ales, de ce atata graba sa devenim MARI, cand bucuria se concentreaza, de fapt, in a sti sa ramai MIC?

De la acel moment Universul interior si exterior a declansat o serie de furtuni, transformate in tornade si uragane, ce au naruit toate cuceririle si reusitele fetitei mici, care, intre timp, impinsa de timp, crescuse mare… insa, nu devenise atat de MARE precum isi propusese. Suspendata intre dorinta si neputinta, a inceput sa se caute in toate oglinzile ce ii ieseau in cale. Doar ca unele dintre acestea erau mincinoase si deformau realitatea, in toate dimensiunile ei. Bulversarea initiala a cautarii de sine a luat proportii dramatice, transformandu-se mai apoi intr-o pierdere si nerecunoastere de sine, care au echivalat cu o retrogradare a increderii in propriile capacitati si valori.

Atunci a realizat ca picase din varful podiumului in mijlocul celei mai intunecate prapastii a mintii, cu toata incarcatura simbolica si metaforica a celor doua culmi, care, in realitate sunt atat de relative, incat uneori se confunda. Atunci a realizat ca primul loc nu valoreaza mare lucru pana cand nu inveti sa fii si pe ultimul loc, si mai mult decat atat, sa te asumi in totalitate, cu bune si rele, cu reusite si esecuri, cu trairi intense, uneori absurde sau halucinante… care cer sa treci prin ele si sa le integrezi plenar. Doar atunci fundul prapastiei nu mai este atat de inspaimantator, intrucat perspectiva pe care ti-o ofera este doar catre in sus… iar lectia invatata de nepretuit ! Nici daca ai invata pe dinafara toata Biblioteca Congresului SUA, nici daca ai defrisa toata literatura de dezvoltare personala, filosofie, pshihologie, etc. nu vei ajunge la maturitatea emotionala, spirituala si experentiala pe care ti-o da viata, asta banala, de zi cu zi, DAR traita, inteleasa si asumata in toata complexitatea si implicatiile ei, cu receptorii mintii si ai sensibilitatii activati in permanenta, cu pofta nestavilita de a cunoaste, de a invata si de a face bine…

Starea de cristalizare de la momentul continuarii scrierii

Povestea fetitei mici e simpla. Ea poate fi povestea fiecaruia dintre noi pe drumul devenirii si al implinirii… Modul in care alegem sa experimentam devenirea, sa abordam ascensiunea sau sa atenuam caderile este cel care face diferenta si el depinde de foarte multi factori… Depinde de ce ai acumulat in tolba pana la momentul de rascruce, depinde de cat de repede iti doresti sa regasesti cararea pierduta (asumandu-ti riscul ca, uneori, cea mai putin batatorita poate fi chiar mai interesanta intr-un final), depinde de cata rabdare ai nu doar sa infrunti, ci, mai ales sa te imprietenesti cu creaturile periculoase ce iti dau tarcoale, din interior si din exterior… depinde…

In ceea ce ma priveste, am ales mereu calea cea mai complicata, abrupta si provocatoare, am ales sa caut implicatiile si semnificatiile gandurilor si actiunilor personale si ale celor din jur, mergand pana la Adam si Eva, prin hatisuri psihologice, mistice sau transcedentale… De cele mai multe ori, arderile intense si cautarile continue nu au produs efecte pe termen scurt, ba din contra, au parjolit simplitatea si firescul bucuriilor simple, s-au cantarit in lacrimi si in momente de insingurare. Pe termen lung, insa, au creat o torta puternica cu care am curajul sa intru in orice cotlon al mintii mele, prin care imi voi recunoaste mereu identitatea si autencitatea, pe care nu o vor putea stinge posibilele furtuni ce vor mai veni si de care se pot servi si cei din jur pentru a vedea lumina proprie. In fond, arderea este doar pretul luminii, caci prin ea ne depasim neputintele si devenim mai buni…

  • author's avatar

    Irina Lazar

    Cine sunt eu?
    In varianta simpla…sunt media armonica a tuturor experientelor si emotiilor de pana acum. In varianta ideala…imi doresc sa am drept carte de vizita zambetele pe care le aduc prin spusele, dar mai ales prin faptele mele. Altminteri… Irina

  • author's avatar